Figuri bizantine

Mă tot țineam de mult să iau la răsfoit meticulos caietul meu ăla roșu pe care l-am folosit la cursuri în anul IV la Teologie. Pentru că, pe lângă note de curs, am notat diverse citate și lecturi ale momentului. Steinhardt, Patapievici, părintele Marc-Antoine, Charles Diehl și alți mulți. Cum prindeam câte o vorbă de duh, cum o scriam acolo. Cu prelegerile profesorului la curs mai trișam, dar la cugetările de duh, nu.

Iată cum descrie Charles Diehl, în Figuri Bizantine, portretele unor împărătese bizantine din secolele V și VI:

Evdochia, soția lui Teodosie al II-lea:

Avea douăzeci de ani. Era minunat de frumoasă, destul de înaltă și admirabil făcută; un păr blond și ondulat îi încadra fața ca o aureolă de aur și scotea în evidență strălucirea tenului; avea ochi frumoși, inteligenți și vii, care se plecau în jos cu modestie, un nas grec și un mers grațios și nobil. Pe lângă acestea, ea vorbea frumos.

... Ce ciudat destin acela al Athenais-Evdochiei, născută păgână la Atena, devenită printr-o căsătorie, din dragoste, împărăteasă în Bizanț, moartă în exil la Ierusalim, lângă mormântul lui Hristos, ca o creștină mistică, cucernică și pasionată.

Pe Teodora, soția lui Iustinian, o descrie așa:

O dansatoare banală, cu viața mai puțin legată de morală, care într- zi, sătulă de lipsa de ancorare de până atunci, se căsătorește și acceptă în viața ei credincioșia și statornicia față de viața de familie și de bărbat.

Dar mai privește un aspect:

O mare împărăteasă, care a ocupat alături de Justinian un loc considerabil și care adeseori a jucat un rol decisiv în guvernare, o femeie cu un spirit superior, o inteligență rară, cu o voință energică, o creatură despotică și mândră, violentă și pasionată, complicată și adeseori impresionantă, dar totdeauna infinit de seducătoare. A fost atât de mult femeie...