Azi am fost la Ottawa. Erau 19 grade și ceață de dimineață, iar amiaza ne-a adus un plăcut 26 de grade și cer ușor noros. Suficient de senin, dar având acei norișori care dau bine în fotografii.
Am plecat devreme, ca niște gospodari, având ca primă țintă Palatul Parlamentului. Acolo, bilete de vizită erau gratuite și am prins un grup aproape imediat, pentru că grupurile în engleză erau deja făcute pentru următoarele două ore, pe când în franceză erau disponibile într-o jumătate de oră. Pe care am petrecut-o fotografiind împrejurimile Palatului.
Parlamentul canadian e alcătuit după modelul celui britanic. Regina Angliei e șeful statului canadian. Am văzut Chambre de Communes (Camera deputaților) și Senatul. Diferența e că senatorii sunt în număr fix, de 308 și sunt numiți pe viață, de către guvernatorul general, locțiitorul reginei. Fiecare provincie importantă are 24 de senatori, teritoriile nordice mai puțin.
Am urcat în Turnul Păcii. Turnul acela mare, central, din orice poze de profil. Acolo sunt nu mai puțin de 53 de clopote, iar în vârf un belvedere care, sincer, mi-a făcut genunchii să tremure un peu. Turnul are 92 de metri, găzduiește primul ascensor înclinat din Canada (unghi de 9 grade), a fost construit în opt ani (1919-1927) și conține o capsulă a timpului, pusă în 1919. Mă întreb ce or fi pus în ea...
Organizarea exemplară, ca de obicei. Grupurile se succedeau la 10 minute unu de altul, dar nici un grup (eram vreo 40 de persoane în al nostru) nu se poticnea de celălalt.
Fără să intru în date istorice, sau să vorbesc de zecile de portrete ale unor prim-miniștri, care acopereau pereții coridoarelor de piatră, pot spune atât: palatul inspiră respect. Pentru prezentul și mai ales pentru trecutul acestei țări. Iar biblioteca a vorbit fără cuvinte despre istoria unei instituții care se identifică cu istoria Canadei. Maria era extaziată văzând atâtea cărți, dar nu a înțeles un lucru: unde se află camera unde regina își ține jucăriile. Dacă e regină, trebuie să aibă multe jucării, nu ?
La sfârșit, nu puteam să nu trecem pe la Muzeul Aviației. Acolo unde visele de copil par să prindă contur. Nu am ratat ocazia și am făcut fotografii până când bateria aparatului nu a mai putut ține pasul cu entuziasmul copilăresc care se trezea în noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu