Pe când citeam Crezul, m-a vizitat o idee. Nu mă consider un mare cugetător teologic și s-ar putea să fac greșeli dogmatice de o să mă pună duhovnicul la niște sfinte de mătănii. Dar am notat repede câteva idei pe o foaie de pomelnic.
Dumnezeu-Fiul e născut „înainte de toți vecii”. Adică înainte de timp. Iar timpul, conform teoriei relativității, e legat de materie. De tot ceea ce înseamnă creație. Timpul a apărut odată cu creația.
Nu poți spune, ca ereticul Arie, că Fiul a fost născut înainte de lume, dar nu din veșnicie, sau că a fost o vreme când El nu era. Tot ceea ce e înainte de timp e, prin definiție, veșnic. Veșnicia înțeleasă ca acel prezent continuu al lui Dumnezeu. Altfel, două momente diferite ar însemna prezența unui timp.
Dar îngerii? Ei fac parte tot din creație. Partea nematerială a ei, dar tot creație. Spune Geneza: „La început a făcut Dumnezeu cerurile și pământul”, adică lumea spirituală și cea materială. Catehismul spune că lumea spirituală (îngerii) a fost creată înaintea celei materiale. Îngerii sunt sub timp, dar nu sunt afectați de trecerea lui, ca oamenii. Au conștiința lui „ieri” și „mâine”.
Am înțeles de mult că știința și religia nu se contrazic. Ele doar folosesc abordări diferite. Cine știe dacă o viitoare dezvoltare a teoriei relativității nu o să ia în calcul spiritul, ca o constantă universală ?
