Doamne, bine este să fim aici !

Puțină vreme după ce am început Liturghia azi-dimineață, a început să ningă. Ca într-un film, la Crez, fiindcă eram cu fața către intrare, vedeam, prin ușile deschise ninsoarea deasă cum se așeza peste strada Christophe Colomb.

Dar nu mi-a stat mintea prea mult la ninsoare. Pe când ziceam ecteniile, din același loc de sub policandrul mare, mi s-a părut că mă găsesc la Cina cea de Taină, în icoana de pe catapeteasmă aflată chiar în fața mea și că petrec ceva vreme acolo, la masă cu Hristos și apostolii, ca și cum am fi fost niște vechi și buni prieteni. Când mi s-au terminat ecteniile și a trebuit să mă întorc în altar, mi-am luat rămas bun de la ei cu încredințarea firească a unei apropiate revederi.

Era bine acolo. Ca pe Tabor. Cum ziceau cei trei apostoli martori ai Schimbării la Față: „Doamne, bine este nouă ză fim aici. Dacă vrei, vom face aici trei colibe: una Ție, una lui Moise și una lui Ilie.” Să fim cu Tine mereu, ca și cum timpul s-ar opri.

Dar timpul nu s-a oprit. Am trăit Liturghia ca de obicei și m-am întors acasă. Am mâncat pește la cuptor și am băut vin alb. Apoi o cafea și, la desert, am privit cu nesaț pe fereastră ninsoarea neastâmpărată și neostoită, până când s-au aprins luminile din pomi, semn că seara e pe aproape.

Cam asta am făcut astăzi, o zi de duminică.