Botezul, între taină și cumetrie

După multe botezuri de prunci în biserică – în jur de patru sute în douăzeci de ani -, am ajuns la o tristă concluzie: la slujbă, copiii plâng, nașii fac glume (“mai dă-i, părinte din vinul acela, că-i place”), părinții și rudele fac poze, în așteptarea petrecerii ce va urma.

Unde este fiorul că te-ai unit cu Hristos ? Conștiința că iei parte la un act tainic, că devii membru al Bisericii, Trupul lui Hristos ? Gândul că asiști la o solemnitate între cer și pământ. Cu puține, rare excepții, nu am văzut.

Greșesc protestanții că îi lasă pe tineri să aștepte douăzeci de ani ca să se boteze. Dar câștigă prin aceea că au conștiința evenimentului. Știu și simt că acolo e prezent Hristos.

La noi, nașii au acest rol de a da evenimentului sobrietatea cuvenită. Dar câți o fac ? Ar trebui să se facă un curs de calificare pentru nașii de botez. O catehizare de bază. Baptism 101. Ca să știe că nu sunt nași doar ca să plătească preotul, să dea suma cea mai mare la restaurant sau să îi cumpere micuțului daruri, primind în schimb respectul cuvenit titlului. Sunt nași ca să vegheze asupra vieții spirituale a finului lor. Toată viața. Și asta nu e puțin.